Cum ai putea vreodată  să exprimi ceva ce incă nu ţi-a trecut prin minte dar care te roade pe dinăuntru ca o boală?

Cum ai putea să clarifici şi să pui cap la cap fiecare gând care îţi trece prin minte şi îţi face creierii praf când tu nici nu ştii incă de existenţa lor?

Cum ai putea să îţi exprimi sentimentele faţă de o persoană pe care încă nu ai cunoscut-o, dar care pentru tine va însemna totul?

Cum ai putea să faci pe cineva să îţi înţeleagă şi cele mai ascunse gânduri când tu incă nu ştiai că ai un colţ atât de ascuns în sufletul tău?

Cum ai putea să iubeşti pe cineva cu absolut toată fiinţa ta când tu nu eşti în stare nici pe tine să te iubeşti?

Cum ai putea să reuşeşti vreodată să cunoşti măcar o fărâmă din amalgamul de decizii care te reprezintă când tu eşti mai schimbător ca vremea?

Cum ai putea vreodată să te laşi liber, să te arunci în golul acesta numit viaţă când ţie iţi e frică să mergi până la colţ fără cineva care să te ţină de mână?

Siguranţa este cel mai mare duşman al vieţii trăite în adevăratul sens al cuvântului. Ea te ţine din a alege lucruri, oameni, situaţii care te scot din zona ta de confort şi te aruncă dezgolit în faţa vieţii şi te obliga să o priveşti rece în ochi. Haos – de asta iţi e frică, dar haosul este un cadou al vieţii. Este misterios, este dezordonat, este imprevizibil şi murdar. Ca noi.